Cu ceva ani în urmă făceam oţetul de mere din
5 Kg. mere, 5 litri de apă, 1 kg. miere de albine,
drojdie de bere cât o nucă.
Mere spălate cu apă rece, tăiate în patru, puse într-un borcan de 12 litri, miere, drojdie şi apă fiartă şi răcită (călduţă). Pe gura borcanului puneam un tifon, amestecam zilnic timp de trei săptămâni după care îl strecuram printr-un tifon curat în alt borcan. Il mai lăsam vreo 40-60 de zile pînă când se forma o pojghiţă albă la suprafaţa lichidului din borcan. Apoi îl trăgeam la sticle.
In borhotul rămas de la prima strecurare puneam 2 Kg.
de mere rase şi aceleaşi cantităţi de miere, drojdie si apă.
Repetam procedura şi obţineam a doua mînă de oţet
puţin mai slab ca tărie dar la fel de bun.
Laborioasă metodă de lucru, nu degeaba se zice
încetul cu încetul se face oţetul !
Am simplificat apoi metoda de lucru.
Mere spălate, tăiate cu dispozitivul de feliat
şi date prin storcătorul de fructe.
1 litru de suc de mere, 1/2 litru apă fiartă şi răcită (calduţă),
150 g de miere de albine, 2-3 g drojdie de bere.
Amestecat 20 de zile după care strecurat prin tifon în alt borcan
şi lăsat până face pojghiţă albă deasupra lichidului
apoi tras la sticle şi înfiletat dopul.
În continuare am simplificat şi mai mult metoda de lucru.
folosesc oţetul meu de mere pe post de maia ca să fac alt oţet.
1 litru suc de mere, 70 - 100 g miere de albine şi 1/4 pahar oţet.
amestec bine să se topească mierea.
în 4 - 5 săptămâni oţetul e gata, strecor într-o sticlă curată
şi înfiletez dopul.
Oţetul iese bun dacă folosiţi mere zemoase dulci.