miercuri, 31 iulie 2019

Strada cu fântâni medievale


În oraşul Berna, capitala Elveţiei, sunt foarte multe fântâni
 dar cele mai interesante sunt fântânile cu statui.

Iniţial, prin secolul al XVI -lea fântânile au fost construite din lemn. 
Mai târziu fântânile din lemn au fost înlocuite cu 
fântâni construite din piatră şi au fost împodobite cu statui
cea mai mare parte a acestora fiind creaţia sculptorului Hans Gieng din Freiburg.

În timp, fântânile au fost de mai multe ori renovate iar statuile 
ce le împodobesc au fost vopsite în culori vii, rezistente intemperiilor.

Statuile care împodobesc fântânile sunt personaje istorice sau legendare.

Toate fântânile sunt decorate cu flori naturale iar apa ce curge din ţevi 
este curată, rece şi potabilă.

Noi am intrat pe strada Kramgasse prin partea unde se află Turnul cu ceas.
Turnul este dotat cu un ceas mare şi un ceas astronomic cu figurine care anunţă
cele 12 ore ale zilei, arată ziua săptămânii, poziţia Soarelui în zodiac 
şi fazele Lunii şi ale Soarelui.


Pe mijlocul străzii Kramgasse se află câteva fântâni decorative. 
Prima de la ceas în jos este Fântâna lui Zahring. 
Statuia este dedicată lui Berchtold Zahringer (fondatorul oraşului)   
reprezentat ca un urs îmbrăcat cu armură, ţinând în mâna stângă un scut şi o spadă 
iar în mâna dreaptă un stindard.
Un alt urs stă la picioarele lui, ursul reprezentînd emblema oraşului Berna. 


Următoarea este Fântâna lui Samson. 
Statuia îl înfăţişează pe Samson imobilizând un leu 
ţinându-l cu mâinile de coamă şi un picior urcat pe corpul lui.


Cea de-a treia  este Fântâna cu Obelisc.
  Obeliscul este din marmură iar în vîrf are un fel de cupă.
N-am avut timpul necesar să fotografiez baza obeliscului pe cele patru laturi 
 să citesc vreo informaţie la ce se referă. 




Vreau să menţionez că pe această stradă frumoasă, într-una dintre clădiri 
a locuit  Albert Einstein  între anii 1902 -1905 împreună cu soţia lui şi fiul lor. 
Apartamentul este astăzi un mic muzeu. 


Imediat, pe o străduţă perpendiculară pe Kramgasse am ajuns la Primăria din Berna.

Faţă în faţă cu primăria este Fântâna Drapelului. 
Statuia reprezintă un stegar stând pe un piedestal de marmură 
îmbrăcat cu armură ţinând în mâna dreaptă 
steagul cu stema cantonului (ursul cocoşat).
Un urs îi stă agăţat de piciorul lui drept. 


Apoi, într-o piaţă lăturalnică am văzut  Fântâna Căpcăunului.  
Statuia înfăţişează un căpcăun care mănâncă copii.


Data viitoare când mai ajung la Berna, sper să am mai mult timp 
să fotografiez şi alte făntâni şi să completez acest articol.
    

Fotografii - Arhiva personală 


duminică, 28 iulie 2019

File de somon marinat în stil norvegian


Anul acesta am făcut vacanţa în ţările baltice şi nordice.
Somon marinat am mâncat în ţările nordice şi mi-a plăcut atât de mult
încât mi-am dorit să prepar şi eu acasă la mine.


Am cumpărat două fileuri de somon norvegian care au cântărit 700 grame.
 Le-am curăţat de solzi, le-am spălat apoi le-am uscat cu prosoape de hârtie.

Am pregătit un amestec de sare şi zahar (3 lg. de sare şi 2 lg. de zahăr)
puţin piper alb, o legătură de mărar şi o cutie de plastic.


Am pus în cutie un strat subţire de amestec (sare şi zahar).
Peste el am pus primul file cu pielea în jos.
 Peste file am pus crenguţe de mărar, puţin piper şi amestec de sare si zahar.
Am pus a doua bucată de file cu pielea în sus şi am repetat cu mărar, piper şi sare.
N-am folosit tot amestecul de sare şi zahar şi nici  tot piperul pentru că 
am considerat că nu e nevoie, oricum fileurile absorb sare  atât cât e nevoie.






Am pus capacul la cutie şi am dat la frigider pentru 24 de ore.
Dupa 12 ore  am întors fileurile (adica cel de jos să ajungă sus).
Eu am ţinut somonul la marinat 48 de ore pentru că fileurile au fost mai groase.


După timpul necesar de marinare am scos fileurile din cutie, 
le-am spălat la un jet de apă rece, le-am uscat cu prosoape de hârtie 
şi le-am uns cu câteva picături de ulei ca să aibă puţin luciu.
Am tăiat până la piele fâşii subţiri iar când am mâncat 
am fost foarte mulţumită de rezultat.


Fileurile de somon marinat se servesc ca atare 
sau cu sos de maioneză sau cu sos de muştar.





Fotografii - Arhiva personală




duminică, 21 iulie 2019

Fântâna iniţiatică

Fântâna iniţiatică se află pe domeniul Quinta da Regaleira 
din Sintra, Portugalia.



Fântâna iniţiatică a fost construită de arhitectul italian Luigi Manini 
şi simbolizează legătura dintre cer şi pământ/ lumină şi întuneric.

Fântâna are o adâncime de 27 de metri în care se urcă sau se coboară pe o scară în spirală cu nouă niveluri, reprezentând cele nouă cercuri ale Iadului, cele nouă secţiuni ale Purgatoriului şi cele nouă ceruri ale Paradisului, 
consacrate de Dante în Divina Comedie.

Noi am intrat în fântână prin partea de sus.


Am coborât cu atenţie cele nouă niveluri de scări în spirală,
deoarece prin unele locuri scările erau ude.


Aici suntem în partea de jos a fântânii.


Fântâna fotografiată de jos în sus.



Am ieşit din fântână prin partea de jos trecând 
printr-o grotă cu multe ochiuri de apă


Grota labirint cu o trecere sub o minicascadă.


Domeniul din Sintra a aparţinut baroanei da Regaleira 
de la care i se trage numele şi, spre sfârşitul secolului al XIX - lea a fost cumpărat de 
portughezul Antonio Augusto Carvalho Monteiro, 
fiind fosta reşedinţă de vară a familiei, 
şi construit în stil neo - manuelin.
Din 1999 domeniul aparţine municipalităţii Sintra 
care l-a introdus în circuitul turistic.

Si, pentru că e atât de frumos acolo nu mă pot abţine şi mai pun nişte poze.

Palatul da Regaleira


Capela, cu simboluri ale Cavalerilor Templieri,
 la doi paşi de palat.



Portalul Gardienilor, un pavilion central 
flancat de turnuleţe şi intrări secrete.


Aleea cu zeităţi din mitologia antică.


Gata, o pauză de odihnă pe minunatul domeniu Quinta da Regaleira !



Fotografii - Arhiva personală



joi, 11 iulie 2019

Evantai şi alte obiecte confecţionate din Arbore de plută


Pentru că e vară şi foarte cald am scos din sertar evantaiele mele 
şi mă folosesc de ele ori de câte ori simt nevoia.
De curând am adăugat în colecţie un evantai confecţionat din plută.


Imi place foarte mult că evantaiul are şi un suport 
confecţionat bineânţeles tot din plută.


Elasticitatea şi flexibilitatea materialului de plută se preteză 
la confecţionarea de genţi, portofele, pălării, umbrele, papuci etc.
Obiectele confecţionate din plută sunt ecologice pentru că pluta 
este un material natural care nu este supus tratamentelor chimice 
şi nu dăunează mediului înconjurător.


Obiectele confecţionate din plută sunt inofensive pentru sănătate,
nu se deteriorează uşor şi îşi menţin calitatea 
pe o perioadă îndelungată.


Eu mi le-am achiziţionat anul trecut când am fost în vacanţă în Portugalia.

Prin magazine la cumpărături.



Portugalia deţine 50% din producţia de plută pe glob.

Arbore de plută.


Stejarul de plută are frunzele verzi în toate anotimpurile,
trăieste 200 - 250 de ani iar prima dată se recoltează coaja 
după 25 de ani de la plantare.
Următoarele recoltări se fac la distantă de 9 - 10 ani.
Arborele este protejat prin lege şi nu se taie decât arborii 
care şi-au încheiat ciclul de viaţă
iar în locul lor se plantează doi pomi  la unul tăiat.


Pluta este un produs natural care nu trebuie ferită de 
ploaie sau ninsoare deoarece este impermeabilă, rezistentă la murdărie
şi microorganisme şi de trei ori  mai durabilă decât pielea animală.
Este elastică şi maleabilă şi se curăţă uşor cu o cârpă umedă.
Pentru că nu este prelucrată cu substanţe chimice dăunătoare pentru sănătate şi mediu, pluta este un material hipoalergenic, ecologică şi vegană. 



Fotografii - Arhiva personală.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...