vineri, 14 martie 2014

Coşuleţ de hîrtie pentru ziua de Paşte


Pentru ziua de Paşte m-am gîndit să fac coşuleţe de hîrtie
 în care se pot pune mici cadouri pentru cei dragi !


Pentru realizarea coşuleţului am folosit o foaie de carton albă, şervetel în trei straturi cu model în tema de Paşte, folie alimentară transparentă şi fierul de călcat. 
Pe un carton alb am pus folie alimentară apoi, am pus stratul cu model de la un şervetel. Peste şervetel am pus o foaie albă şi am dat peste ea cu fierul de călcat. Caldura emanată de fierul de călcat topeşte folia alimentară şi fixează de carton foaia subţire de şervetel.  
Acelaşi lucru am făcut şi pe partea cealaltă a cartonului deci, am îmbrăcat cartonul cu foaie de şerveţel pe ambele părti, în acest fel coşuletul meu  are model şi pe interior.


Am decupat un pătrat cu latura de 18 cm. şi am trasat uşor cu creionul patru linii obţinînd astfel  9 pătrate mai mici cu latura de 6 cm.


Am tăiat cu foarfeca laturile a 2 pătrate pînă la linia din mijloc aşa cum vedeţi în fotografie.


Am pliat cele două laturi din margine de-o parte şi de alta obţinînd astfel coşuleţul, am lipit cu aracet ca să nu se desfacă. Am tăiat  din materialul rămas o fîşie lată de 2 cm. şi lungă de 19 cm. din care am format toarta coşuleţului.  Am lipit şi toarta şi am fixat bine cu 2 cîrlige de rufe.


Gata coşuletul de hîrtie !
Particip cu acest coşulet  realizat prin "Tehnica şerveţelului"


În coşulet se pune iarbă sintetică sau hîrtie verde creponată tăiată fîşii subţiri şi se aşează cadourile de la iepuraş.


Încercaţi şi voi să faceţi un coşulet folosind "Tehnica şerveţelului" !
Succes !

11 comentarii:

  1. Ooooo, ce cosulet frumos, de cadouri nu mai spun !Felicitari draga mea, PUP DUUUULCEEEE !

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos cosulet, si imi place motivul ales! Poate particip si eu de data asta, daca apuc sa fac ceva in tema! Felicitari, Geta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Heeei, Natalia, te astept cu mare drag ! :*

      Ștergere
    2. Multumesc, Natalia ! hai w timp destul, claca abia a fost deschisa !

      Ștergere
  3. Cred ca am sa incerc sa il fac si eu cu fiica mea,ca tare frumos a iesit.
    Felicitari Geta.
    Valeria.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Valeria ! si mie imi place cum a iesit, e asa de usor de facut si efectul este pe masura. Te pup !

      Ștergere
  4. Superbe coșulețele!

    Felicitări și pentru răbdarea pe care ai avut-o să pui șervețel și la interior. Sunt tare plăcute imprimeurile.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna, Paula, iti multumesc mult ! Timpul de lucru se mareste putin dar rezultatul e foarte bun, cosuletul devine mult mai stabil.

    RăspundețiȘtergere
  6. felicitari. si pentru cosulet si ptr participarea la claca.
    parca imi faci si mie pofta sa calc niste servetele.. :) trebuie doar sa ma hotarasc pe ce suport.. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos draga mea Sakura, sunt sigura ca daca te apuci sa lucrezi ceva cu servetele calcate o sa iasa ceva deosebit de frumos din miinile tale. Pupici multi !

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...