sâmbătă, 23 aprilie 2011

Paşte fericit, tuturor !



Anul acesta n-am reuşit să-mi fac timp să vopsesc ouă  asa că, 
am cumparat din supermarket gata vopsite !

Vă doresc tuturor, Paşte fericit !

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Săpun cu miere şi polen


Ingrediente : uleiuri de masline, cocos, soia, palmier, 
apa distilata, NaOH, miere de salcim, polen .

Mierea în cosmetică : valoarea mierii în cosmetică constă  în calităţile sale emoliente şi în capacitatea sa de a determina prin osmoză un aflux mărit de sînge spre ţesuturile cutanate cărora le ameliorează astfel nutriţia. În afara măştilor cosmetice şi a cremelor de faţă, iată că mierea mai poate fi  folosită ca ingredient preţios în săpunurile naturale cărora le conferă putere emolientă şi hidratantă .

Polenul în cosmetică : proprietăţile polenului folosit ca atare sau sub formă de extracte hidro şi liposolubile sunt comparabile cu cele ale lăptişorului de matcă. Pielea astfel tratată devine repede mai moale, mai luminoasă, mai bine hidratată şi mai elastică.


Săpunul cu miere şi polen poate fi folosit şi pe post de şampon solid 
în tratamentul pielii capului, deoarece, polenul are capacitatea să suprime mătreaţa 
şi face ca părul să devină mătăsos şi lucios probabil datorită conţinutului ridicat în aminoacizi
 cu sulf care intră şi în compoziţia cheratinei.



sâmbătă, 19 martie 2011

Tocaniţă de cartofi cu pulpe de pui

Pentru azi, la masa de prânz, aveam o ciorbiţă de legume 
acrită cu lămâie şi am mai făcut repede 
o tocăniţă de cartofi cu pulpe de pui !

Ingrediente :
2 - 3 pulpe de pui,
2 cepe mari,
1 morcov,
1 ardei capia,
6 linguri ulei,
1 ţelină mică,
5 - 6 căţei de usturoi ,
4 cartofi potrivit de mari,
2 linguri amestec de legume uscate,
1 pahar cu apă,
1 conservă de roşii întregi decojite,
sare şi piper, verdeaţă.

Pulpele de pui le-am scos din congelator şi aşa îngheţate 
le-am prăjit în ulei, în tigaie, pe ambele părti 
la foc mare ca să fie crocante.


 Am tăiat ceapa, morcovul şi ardeiul capia apoi 
le-am călit 2 - 3 minute în ulei la foc potrivit.


 Am adăugat ţelina tăiată cubuleţe


 Apoi usturoiul tăiat feliuţe subţiri.


 După 2 - 3 minute usturoiul şi-a dezvoltat aroma şi am pus 
cartofii tăiaţi cubuleţe şi amestecul de legume uscate.


 Şi apa fierbinte aproximativ un pahar.


 Am pus capacul şi am lăsat să fiarbă la foc potrivit.


 Când cartofii au fost pe jumătate fierţi am pus roşiile, 
sare şi piper după gust şi am lăsat să fiarbă la foc potrivit 
fără capac până ce sosul format a scăzut.


 Am asezonat cu verdeaţă.



luni, 7 februarie 2011

Săpun pentru copii


Un pitic atât de mic
Făcea baie într-un ibric
De săpun s-a împiedicat
Şi piticul s-a înnecat

De mult îmi propusesem să fac un săpun pentru copii 
şi iată că l-am realizat.

Ingrediente : ulei de floarea soarelui presat la rece, 
ulei de măsline extra virgin, 
ulei de struguri, ulei de ricin, ulei de palmier, ulei de cocos, 
apă distilată, NaOH, ulei esenţial de Tea Tree (arbore de ceai ).

Uleiurile esenţiale cele mai sigure pentru utilizarea în diverse produse 
 pentru copii care nu provoacă alergii sunt : lavanda, neroli, muşetel, 
 portocal şi arbore de ceai. 
Pe acesta din urmă l-am ales pentru a parfuma săpunelul.


Curăţă murdăria  şi face spumă multă spre bucuria copiilor 
care l-au primit deja cadou şi care, nu mai uită
 să se spele pe mâini înainte de fiecare masă.

marți, 1 februarie 2011

Săpun cu mentă


Legenda spune că zeul întunericului Pluton s-a îndrăgostit  
nebuneşte de frumoasa nimfă Mentha. 
Geloasă, soţia sa Persephona a urmărit-o pe frumoasa nimfă 
şi a îngropat-o în pământ. Pluton, impresionat de suferinţa nimfei 
a transformat-o apoi în planta mirositoare care îi poartă numele.

Menta are acţiune răcoritoare şi în acelaşi timp 
de încălzire şi stimulare. 
Explicaţia acestui paradox constă în faptul că organismul 
îsi intensifică circulaţia sângelui şi se încalzeşte ca răspuns 
la efectul răcoritor al mentei pe piele.

Ingrediente : uleiuri de măsline pomace, soia, palmier, cocos, 
apă distilată, NaOH, pudră de mentă, ulei esenţial de mentă.

Ulei esenţial de mentă : util în dureri reumatice, urticarii, 
oboseală mentală, stres, depresie.


După o zi lungă şi obositoare un duş cu săpun de mentă,  
deconectează trupul şi sufletul aducând optimism şi curaj.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...