sâmbătă, 8 octombrie 2016

Experiment cu castane sălbatice


Zilele trecute, tocmai  am lăsat un comentariu la "o femeie,  referitor la copiii  din vremurile trecute care erau puşi să adune într-o pungă de plastic castane sălbatice şi să le ducă la şcoală, faţă de copiii din ziua de azi care sunt puşi să adune gunoaiele lăsate peste tot de cei care nu au şapte ani de acasă 
şi nu le pasă că nişte copii strâng mizeriile din urma lor.

Cu această ocazie mi-am adus aminte că cineva mi-a spus că din castane sălbatice se face un şampon cremă bio 
foarte bun pentru spălat părul 
şi poate fi folosit şi pe post de detergent pentru vase pentru că aceste castane conţin foarte multă saponină capabilă să cureţe murdăria.

  Am pornit la treabă şi am adunat castane !
   

Le-am tăiat jumătăţi şi le-am îndepărtat 
pe cele care aveau miezul stricat. 

  
Le-am pus într-o cană rezistentă de plastic, 
am turnat apă clocotită peste ele, 
le-am acoperit cu capac şi au stat aşa până ce apa din vas 
s-a răcit complet 
apoi le-am curăţat de coaja maro ca să rămână doar miezul !


Am pus blenderul în funcţiune până am obţinut o cremă fină.


Cu această cremă mi-am şamponat părul 
dar n-am avut un rezultat satisfăcător.



Aici crema de castane pe buretele de vase.
  

Nici la spălatul vaselor nu m-a ajutat prea mult, 
am fost nevoită să apelez la detergentul pe care-l aveam în dotare ! 

 Castanele sălbatice nu fac minuni singure ! 
Ele sunt folosite de firme de specialitate la diverse produse cosmetice
 în combinaţie cu multe/alte ingrediente !

Experimentul şi fotografiile le-am făcut în anul 2010 
cam pe vremea asta !

 Voi în ce locuri mai ştiţi că se folosesc castanele sălbatice ?




sâmbătă, 1 octombrie 2016

Lavandă în săculeţi,pernuţe şi ulei esenţial


Când am fost în Croaţia mi-au plăcut foarte mult aceşti săculeţi  
brodaţi şi umpluţi cu lavandă aşa că n-am stat pe gânduri 
şi am cumpărat mai mulţi ca să am de dat şi la cei dragi.


şi un set cu pernuţe brodate şi umplute cu flori de lavandă
 care avea ataşat o sticluţă cu ulei esenţial de lavandă.

Nu-i nicio glumă, chiar aşa se numeşte oraşul de unde le-am cumpărat !
în toate magazinele cu suvenire era cel puţin un raft plin cu produse
pe bază de lavandă care emanau un miros divin de lavandă !
   

  


şi în oraşul Zagreb era plin de săculeţi şi alte produse 
preparate pe bază de flori de lavandă.




Eu ador mirosul de lavandă şi îmi parfumez cu ulei esenţial de lavandă
săpunul şi deodorantul pe care mi le prepar singură în casă !  


Vouă vă place mirosul de lavandă ?




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...