luni, 14 mai 2012

Săpun hidratant cu unt de Shea şi gălbenele


Ingrediente : uleiuri de cocos, măsline pomace, palmier, soia, 
infuzie concentrată de gălbenele şi muşetel, NaOH.


parfumat cu uleiuri esenţiale de melisă, tea tree, ylang-ylang.


La trace am adăugat ulei de ricin aromat, ulei de cătină, 
vitamina E, unt de shea, unt de cacao.


miercuri, 9 mai 2012

Ce am primit

Cu putin timp in urma am primit cadou de la Natalia doua sapunele, nu-i asa ca sunt frumoase ?

Sunt  lucrate cu grija, au un miros imbietor si parca-ti vine sa gusti din ele.


Le-am incercat pe rind ca sa simt diferenta intre ele. Ambele iti mingiie si-ti catifeleaza pielea miinilor si te invaluie cu un parfum delicat. Iti multumesc Natalia pentru aceste sapunele si-mi pare foarte bine ca am avut ocazia sa le arat tuturor pe blogul meu !


Daca doriti sa vedeti mai multe sapunuri lucrate de Natalia, va invit sa o vizitati !

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Păducelul, din Cununa de Spini


Conform legendei creştine, se crede despre Cununa de Spini 
că era împletită din păducel ( gherghin, gherghinar). 
Această plantă posedă puteri tămăduitoare miraculoase. 
Frunzele şi fructele dau rezultate bune 
în probleme digestive şi urinare, 
fructele şi seminţele pentru pietre la rinichi şi hidropizie 
(retenţia apei), sub formă de ceai se spune 
că vindecă problemele neurologice.


Fructul de păducel, este probabil, cel mai bun 
tonic cardiac descoperit vreodată. 
Jon Wesley, un cleric englez din sec. XVIII-lea a observat că, 
atunci când erau obosiţi şi-şi pierdeau suflul, 
caii săi ronţăiau boabe de păducel şi-şi reveneau imediat.

Wesley a început să folosească fructele de păducel, 
cu rezultate excelente, ca tonic energizant pentru enoriaşii lui. 
E absolut inofensiv şi nu poate face decât bine.

Afectează profund circulaţia sanguină, întărind pulsul slab 
şi reglementându-i ritmul, corectând deopotrivă tahicardia, 
bradicardia (puls slab) sau simpla aritmie (puls neregulat) aparent 
fără nici o legătură cu cauzele acestora. Nu e niciodată contraindicat, 
în nici un fel de afecţiune cardiacă, 
deşi în unele situaţii pot fi necesare alte remedii.

Acţiunea sa în bolile valvulare de inimă este cu adevarat remarcabilă, 
fie că e afectată zona mitrală, fie cea aortică. 
Pare să aibă o putere netă de a dizolva excrescenţele valvulare 
de origine calcaroasă sau vegetativă.


În medicina modernă, păducelul se foloseşte 
pentru a trata atât hipertensiunea cât şi hipotensiunea, 
bătăile de inimă prea lente sau prea rapide, inflamarea miocardului, 
arterioscleroza, bolile valvelor cardiace şi anghina.
 Este de un real ajutor în insomniile bolnavilor de inimă.

Este contraindicat femeilor gravide şi mamelor care alăptează.


Foto 1 şi 2 - www  selene. ro
Sursa - Hrana Vieţii - reţete biblice de tratamente naturiste.


sâmbătă, 14 aprilie 2012

Coroniţă cu fundiţe pentru masa de Paşte

Pentru masa de Paşte am făcut o coroniţă cu fundiţe.


Un furtun de plastic maleabil prins cu leucoplast ca să formeze un cerc, iarbă decorativă, plasă albă şi portocalie de la usturoi şi ceapă, o panglică mov rămasă de la un cadou mai vechi, cîteva imortele, un trandafir din pînză, o gărgăriţă şi două abţibilduri (albinuţa şi floricica) pe care le-am lipit pe fundiţe, gata coroniţa !

Vă doresc tuturor un Paşte fericit !

vineri, 13 aprilie 2012

Drob de pui cu ciuperci

Un drob de pui cu ciuperci înlocuieşte cu succes 
unul tradiţional din carne de miel 
pentru persoanele care nu suportă această carne 
din diverse motive.

Ingrediente :
1 piept de pui
500 g ficăţei de pui
500 g pipote şi inimi de pui
8 - 10 ciuperci proaspete potrivit de mari
8 ouă
3 legături ceapă verde
2 legături usturoi verde
câte o legătură mărar şi pătrunjel tocate mărunt
sare şi piper după gust

Carnea am spălat-o şi am fiert-o pe fiecare în vas separat, ciupercile le-am curăţat şi spălat. Toate se pun cînd apa din vase clocoteşte ca să ramână gustul în carne nu în apă.Când toate sunt fierte se scurg de apă şi se taie cubuleţe iar ciupercile felii.

 

Am adăugat ceapa şi usturoiul spălate 
şi tăiate feliuţe subţiri, verdeaţa. 
Am pus şi 6 ouă bătute ca pentru omletă, sare şi piper după gust. 
Am uns tăvile cu ulei şi le-am pudrat cu faină apoi, 
am turnat compoziţia.


Deasupra compoziţiei am pus în fiecare tavă câte un ou bătut . 
Am dat la cuptorul fierbinte până compoziţia s-a închegat bine.


După ce se răceşte se scoate din tavă şi se taie felii. 
E tare bun, pofta buna !


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...