miercuri, 19 octombrie 2011

Mierea de albine


Mmmm ce bună e mierea, ea este o delicatesă dulce 
şi un adevarat medicament.
Grecii antici o considerau şi ca  un elixir al tinereţii şi o dădeau din belşug  atleţilor în timpul Jocurilor Olimpice.
Anul acesta n-am pierdut ocazia şi am fost la Târgul Naţional al Mierii !


 Se cunoaşte foarte bine că, în lunga sa istorie omul a folosit miere cu foarte mult timp înaintea zahărului de trestie sau sfeclă pentru a-şi îndulci hrana. Mierea are un spectru larg de acţiune, constituind o raţie alimentară echilibrată, în miniatură.

Prin conţinutul său ridicat de glucide, mierea constituie un produs energetic de prim rang. Este un aliment sănătos prin excelenţă, care convine tuturor vârstelor.
Astfel, mierea ca atare consumată în cantităţi mici previn şi înlătură anumite carenţe provocate de o alimentaţie dezechilibrată, ca şi suprasolicitarea mediului ambiant. Şi să nu uităm substanţele bactericide pe care le conţine mierea şi efectul lor asupra unor microorganisme dăunătoare, 
prin acţiunea de inhibare pe care o exercită.
Mierea se păstrează în ambalaje de sticlă perfect curate. Nu puneţi miere în ele pe considerentul că au conţinut tot miere. Pelicula de miere veche conţine germeni de fermentaţie care însamânţează mierea nouă şi aceasta va fermenta la rândul ei, schimbându-şi gustul şi mirosul. Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumină care-i schimbă culoarea naturală.
În afară de mierea florală ( tei, polifloră, mentă, trifoi, salcâm etc. ) mai este şi mierea de conifere ( pin, brad, molid etc. ) care conţine asa-zisa mană ( de unde şi denumirea de miere de mană ) depusă pe ramuri şi ace sub formă de substanţe compacte, onctuoase şi dulci – recoltate de albine – o serie de principii active.
Mierea în faguri – aceleaşi sortimente de miere florale sau de mană pot fi consumate şi ca miere în faguri. Sub această formă, valoarea biologică a produsului este mult sporită prin:
- aportul de vitamine conţinute în ceară 
( în special vitamina A – retinol )
- de curăţire şi dezinfecţie a dinţilor.
- efectul psihologic datorat consumului unui produs natural.


 Mi-am cumpărat şi eu câte ceva de la Târgul de miere !

7 comentarii:

  1. In borcanelul ala, penultimul, e laptisor de matca? atata de mult?? cat a costat?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ah... super, mi-ai facut pofta, ma duc acum la borcanul cu miere de tei - preferata mea zilele acestea! Pup! p.s.: cand afli despre urmatorul targ de acest gen sa ma anunti neaparat! pup din nou :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Sakura, in borcanel este laptisor de matca 0,8% omogenizat in miere din flori de salcim - are 250 grame si am dat pe el 14 Ron.

    RăspundețiȘtergere
  4. @frank - te anunt cu placere, te pup si eu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Aaaaaa. am crezut ca e doar laptisor de matca in borcan. Cum tu faci si sapunuri care mai de care mai bune m-am gandit ca ti-ai luat o cantitate mai mare.. :)) sa-ti ajunga :)
    Laptisorul de matca e si pe lista mea de dorinte dar nustiu cand o sa-i vina randul

    RăspundețiȘtergere
  6. Am primit si eu un borcan de 800gr.de miere de albine.de la cineva care se ocupa cu albinaritul.Super a fost.Iar eu mi-am cumparat un borcanel de capaceala! :)
    O zi faina!

    RăspundețiȘtergere
  7. Recomand si consumarea de faguri,contine multe lucruri benefice care ajuta sistemul imunitar foarte mult !

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...