duminică, 21 iulie 2019

Fântâna iniţiatică

Fântâna iniţiatică se află pe domeniul Quinta da Regaleira 
din Sintra, Portugalia.



Fântâna iniţiatică a fost construită de arhitectul italian Luigi Manini 
şi simbolizează legătura dintre cer şi pământ/ lumină şi întuneric.

Fântâna are o adâncime de 27 de metri în care se urcă sau se coboară pe o scară în spirală cu nouă niveluri, reprezentând cele nouă cercuri ale Iadului, cele nouă secţiuni ale Purgatoriului şi cele nouă ceruri ale Paradisului, 
consacrate de Dante în Divina Comedie.

Noi am intrat în fântână prin partea de sus.


Am coborât cu atenţie cele nouă niveluri de scări în spirală,
deoarece prin unele locuri scările erau ude.


Aici suntem în partea de jos a fântânii.


Fântâna fotografiată de jos în sus.



Am ieşit din fântână prin partea de jos trecând 
printr-o grotă cu multe ochiuri de apă


Grota labirint cu o trecere sub o minicascadă.


Domeniul din Sintra a aparţinut baroanei da Regaleira 
de la care i se trage numele şi, spre sfârşitul secolului al XIX - lea a fost cumpărat de 
portughezul Antonio Augusto Carvalho Monteiro, 
fiind fosta reşedinţă de vară a familiei, 
şi construit în stil neo - manuelin.
Din 1999 domeniul aparţine municipalităţii Sintra 
care l-a introdus în circuitul turistic.

Si, pentru că e atât de frumos acolo nu mă pot abţine şi mai pun nişte poze.

Palatul da Regaleira


Capela, cu simboluri ale Cavalerilor Templieri,
 la doi paşi de palat.



Portalul Gardienilor, un pavilion central 
flancat de turnuleţe şi intrări secrete.


Aleea cu zeităţi din mitologia antică.


Gata, o pauză de odihnă pe minunatul domeniu Quinta da Regaleira !



Fotografii - Arhiva personală



8 comentarii:

  1. Cand ai zis fantana ma gandeam la ceva mai mic, dar e chiar spectaculoasa si mare! :)Sunt curioasa daca ai simtit ceva deosebit in acel ambient?
    Asa, mai 'ezoteric'.
    Zile frumoase si spornice sa ai! Imbratisari, Geta draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e destul de mare. Am simtit doar ca tot coboram si parca nu mai ajungeam in partea de jos... apoi, prin grota era destul de intuneric, abia vedeam pe unde calc ! Iti doresc o saptamina frumoasa,Suzana! Pupici!

      Ștergere
  2. wawww, ce interesant, sper sa ajung candva prin locurile astea! pana atunci ma multumesc cu imprejurimile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte frumos in Portugalia, iti doresc sa ajungi negresit!

      Ștergere
  3. uite ca acolo nu am ajuns. Dar m-ai provocat, abia astept!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...